Facebook Like Box

banner image
banner image

Zebre Australiene - HRANA

HRANA 


   Nutritia echilibrata si variata a zebrelor australiene este secretul cresterii lor cu rezultate foarte bune. Majoritatea problemelor de sanatate pe care le pot dezvolta zebrele australiene se datoreaza unei alimentatii defectuoase.
    Astfel, dieta unei zebre australiene trebuie sa contina carbohidrati, proteine, lipide, vitamine si minerale. Majoritatea oamenilor considera ca alimentatia unei zebre australiene trebuie sa fie alcatuita numai din seminte. 
   Cele mai recente studii nu recomanda insa hranirea zebrelor numai cu seminte, deoarece o astfel de dieta este saraca in vitamina A, proteine si calciu si prea bogata in grasimi. 
In mediul lor natural, in afara de seminte (crude si coapte), aceste pasari mananca ierburi, verdeata si fructe. 
    Astfel, cautati sa oferiti zebrelor dumneavoastra o dieta pe baza de seminte, dar completata si cu pelete special concepute, legume si fructe. 
   Zebrele prefera diferitele tipuri de seminte de mei, dar accepta si alte seminte prezente in mixurile disponibile in magazinele de specialitate


    Alegeti pentru zebrele dumneavoastra mixuri de seminte si pelete de calitate. 
  Verificati prospetimea acestora si, daca nu aveti un numar mare de zebre, cumparati cantitati mici, suficiente pentru o luna de zile, intrucat semintele se degradeaza usor! 
   Nu le oferiti zebrelor daca sunt mucegaite sau infestate cu paraziti! 
   In afara de aceste pelete si de mixurile de seminte, oferiti zebrelor dumneavoastra si o varietate de vegetale: morcov ras, laptuca, papadie, spanac, castravete, mar, banana. 
    Incercati mai multe variante pentru a descoperi preferintele pasarilor dumneavoastra. 
   Inainte sa oferiti verdeturile, legumele si fructele, spalati-le bine, uscati-le si apoi taiati-le in bucatele mici si evitati vegetalele care au fost tratate cu chimicale. ncercati sa obisnuiti de mici cintezele dumneavoastra cu o dieta echilibrata.


    Zebrele mature pot fi dificil de “convertit” la o alimentatie diversa.
   Nu infometati niciodata pasarea daca doriti sa-i schimbati dieta, acest lucru este periculos pentru metabolismul sau. Zebrele australiene prefera sa manance dimineata si seara, asa cum fac in habitatul lor natural.
    Le puteti oferi si seminte germinate si bucatele de galbenus de ou fiert foarte tare. 
    Nu le oferiti niciodata ciocolata, avocado, ceapa, rubarba si semintele de mar. 
   Sunt interzise si alimentele care contin cofeina sau alcool sau cele cu continut ridicat de sare. 
   Pasarile sunt intolerante la lactoza, deci evitati branza si iaurtul.
    Zebrele trebuie sa aiba in permanenta apa proaspata la discretie. 
   Schimbati zilnic apa din adapatoare si curatati frecvent adapatoarea pentru a preveni infestarea cu bacterii. Puteti amesteca apa cu suplimente de vitamine.
   Acestea vor trebui folosite mai ales in perioade de convalescenta sau de imperechere.
   Totusi, daca oferiti zebrelor o hrana variata si echilibrata, suplimentele de vitamine nu sunt necesare. In colivia zebrelor va trebui, obligatoriu, sa asezati si un os de sepia (pe care isi pot exersa ghearele si ciocul) si care le vor furniza si calciul necesar. 
   Exista inca multe controverse in ceea ce priveste necesitatea prezentei nisipului in colivia zebrelor.     Daca pentru papagali s-a stabilit clar ca acesta nu este necesar, pentru cinteze nu se stie inca. 
Astfel, dumneavoastra sunteti cei care veti decide daca le veti furniza zebrelor si nisip in colivie
Zebre Australiene - HRANA Zebre Australiene - HRANA Reviewed by mlr23 on septembrie 27, 2023 Rating: 5
Un produs Blogger.